Green Peel

Peeling chimic cu penetrare epidermala superficiala

Acidul glicolic este cel mai frecvent folosit alfahidroxiacid pentru peeling-ul superficial. Prin actiunea sa specifica acesta corecteaza primul strat de celule al epidermului, imbunatatind textura si uniformitatea pielii si facilitand penetrarea altor agenti topici. In plus, alfahidroxiacizii reduc ridurile fine prin inlesnirea hidratarii stratului cornos si prin stimularea sintezei glicosoaminoglicanilor.
Acestia se pot folosi in concentratii mici, pana la 25% de catre cosmeticieni iar in concentratii de pana la 70% numai de catre medici dermatologi. Acizii sunt foarte eficienti si nu sunt toxici iar efectele secundare sunt minime cand sunt aplicati de catre un personal bine pregatit. Penetratia acidului este direct proportionala cu timpul de actiune si concentratia acestuia. Pentru a inceta activitatea acidului, acesta trebuie neutralizat cu apa sau alte solutii neutralizante.

Peeling chimic cu penetrare epidermala medie

Pentru acest tip de peeling acidul de electie este TCA-acidul tricloracetic. Acesta este capabil sa patrund pana la ultimul strat al epidermei si chiar sa penetreze pana in dermul papilar.sau chiar in dermul reticular. In concentratii  de 10-20% se recomanda pentru tulburari actinice/de pigmentare si pentru pacienti care nu doresc o perioada mai lunga de recuperare dupa tratament. De asemenea mainile sau gatul se vor trata cu acid in concentratii slabe. TCA intre 30-40% se recomanda pentru un peeling care va afecta si straturile mai adanci ale pielii.